"Toamna, dorul ucide lent in parfum de tufanele.
Mai intai, tulbura gandurile in chip de zeita, insinuand in inimi parerea gustului dulce amar de bunatate apoi te mangaie dureros in vapaie de smaralde coboratoare din abisurile tristetii, fara de sfarsit. Te rastigneste, in cele din urma, pe crucea principiilor si te daruie, cu cinism, inr-un buchet de timp ce transforma,inexplicabil, visul intr-o cruda si neinteleasa harta a resemnarii.
Vantul imi sopteste greu si cenusiu: "Intorce-te in cetate si ia aminte ca orce incercare de evadare te redefineste drept un neinsemnat invins. Nu ai dreptul sa conjugi frumosul la prezent si viitor"
Cand ma voi trezii toate crenelurile si ferestrele cetatii vor fi iarasi zidite in piatra.
Doamne ce risipa de verde, pentru a ma impiedica sa visez!
