POVESTEA MEA

'Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. - Antoine de Saint Exupery

Cautari

12 aprilie, 2011

Tomi catelul viteaz # Ady


Fotografia postată de Adriana Stroia.
Sunt Tomi,  
un caine cu gene de caine ciobanesc dar traiesc din prima clipa a vietii mele pe langa casa stapanilor mei oameni de "oras" ce m-au ales sa le fiu paznic mosiei   lor de la tara. Bunica mea un caine curajos de stana se indeletnicea cu pazitul oilor. Mama mea pazeste curtea si gradina bunicilor. Eu, nu stiu inca decat sa semnalizez cu cate un latrat  trecerea turmelor  de oi sau vre-un animal pe ulita satului.
Sangele stabunilor mei curge prin venele mele si  bunul meu stapan ma respecta, ma iubeste si ma  trateaza cu multa iubire.  Pericolele stau departe de mine  asa incat cel mai bun lucru care stiu sa il fac  este sa ma joc, sa alerg cate o mata ratacita ce imi calca teritoriul sau sa ma bucur de prezenta unui confrate de-al  meu ce ma viziteaza unori intrand prin spartura din gard.  Toate  astea pana intr-o zi cand am avut prima  experienta dura din viata mea. Ce m-a  ajutat sa  ies din impas a fost instinctual meu mostenit  din gena stamosilor   mei, caini ce au crescut si au trait mereu la stana obisnuiti cu pericolele si vremea rea. 
              Se spune despre noi  cainii de paza la oi ca suntem puternici , rustici  si suntem  parteneri de veacuri ai ciobanilor romani din Muntii Carpati.  Principala noastra misiune a fost si este de a pazi si proteja turmele cat si avutul stapinului de pradatori fie ele animale salbatice sau hoti. 
            Dar acum  sa va spun povestea mea: intr-una  din plimbarile mele ce le fac cu mare  incantare in fiecare Sfanta Duminica impreuna cu stapanul meu, pe dealurile ce se intind la poalele muntilor Cindrel  am trait o experienta inedita  Am un an si sunt un ciobanesc tanar fara  experienta.  Placerea mea cea mai mare este  sa alerg pe dealuri  ca sa-mi consum energia caracteristica varstei,  acumulata  o saptamana intreaga doar in ograda ce-mi este in paza.  
             Il simt si pe Stapanul meu,  cu cate placere savureaza plimbarea in   compania mea.  Eu imi manifest bucuria elergand in jurul Lui. Pentru ca am un temperament independent si foarte jucaus, ador sa stau afara, in spatii mari  sa ma pot misca in voie. Stapanul meu este insotit de aceasta data de un cunoscut ce pare ai fi   si prieten, deci il accept pentru ca are intentii bune.
Alergand asa cu mult inaintea celor  doi, ma trezesc inconjurat de niste confrati de-ai mei. O… ce bucurie mi-am zis!!! Am cu cine ma juca!! Din pacate lipsa mea de experienta si-a spus cuvantul in apreciere pentru ca cei  patru confrati  nu  erau acolo  pentru joaca ci sa isi apere  teritoriul si avutul stapanului lor CIOBANUL cu  turma lui.
-Ce sa fac, mi-am zis, eu stiu doar sa ma joc sau sa latru la cate-o mata ratacita pe acoperisul casei sau sa sar de bucurie cand ii vad pe cei dragi. Cum sa scap din aceasta confruntare in care eu sunt minoritar? Mi-am dat seama in cele din urma ca sunt in pericol dupa maraitul si coama celor ce m-au inconjurat. Viata mea si a iubitului meu stapan erau amenintate. Atunci prin vene a inceput sa clocoteasca sangele si sa circule cu o viteza ce nu-mi era cunoscuta mie. Instincul meu  venea din  gena inaintasilor mei si-a trezit in mine forte si instiuncte  nebanuite in fata  pericolului! In timp ce am fost inconjurat  de pazitorii turmei de oi ce nu aveau ganduri pasnice, un alt dulau mult mai mare si mai agresiv se indrepta  in fuga spre mine cu intentia de a ma ataca. Am inteles din atitudinea lui ca este  seful haitei. . Am latrat  cu vehementa anuntandu-i ca sunt gata sa infrunt situatia  si apoi am atacat  cu o energie si furie necunoscuta mie pana atunci. Fiind mai tanar cred, si mai puternic mi-am adunat fortele si am reusit sa  fac fata atacului mai bine decat m-am asteptat . Unul din subordonatii dulaului  a sarit sa ma atace simtind ca  am castig de cauza . Firesc l-am abandonat pe sef ce era deja ranit si  am sarit la gatul  celui cea indraznit sa imi puna viata in pericol, moment in care seful invins a tulit-o la fuga. Dupa el si argatii. Nu mica mi-a fost uimirea cand am constatat ca din aceasta confruntare am iesit invingator. Eu unul singur impotriva altor cinci. Ce-i drept ei nu-si  faceau decat datoria. Dar…nici eu nu m-am simtit vinovat si eu aveam de aparat pe cel ce il consider  Prieten si Stapan.. Noi eram doar la o binemeritata si pasnica plimbare de Duminica.
Veti voi, noi, asa suntem, asa ne nastem cu instinctul de paza, ordine si loialitate fata de stapan si  turmele de oi ce ne sunt date in paza. Foarte curajosi si devotati, capabili de orce sacrificiu nu ezitam sa infruntam intrusii fie oameni sau fiare. Deci ei confratii mei  si-au facut datoria la fel si eu nu am  facut decat sa-mi apar pielea si viata stapanului meu. 
Am iesit invingator din aceasta lupta in care am descoperit ca sunt capabil de mult mai mult decat sa ma gudur cand stapanul meu ma alinta sau ma hraneste.
Sangele strabunilor mei a clocotit in venele mele si vocea rasei mele mi-a soptit ca sunt puternic si am instincte ce zaceau  latent in mine. Am invatat  cu ocazia acestei experiente ca paza buna  pazeste primejdia rea dar si ca sunt puternic si nu pot fi invins  cu multa usurinta.
Multumesc bunilor si strabunilor mei ca sunt ceea ce sunt azi si am un stapan ce ma iubeste si  ma accepta neconditionat.
Tomi