POVESTEA MEA

'Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. - Antoine de Saint Exupery

Cautari

27 aprilie, 2013

Scrisoarea stomacului tau




Câteva reguli pe care e bine să le respecţi dacă vrei să-ţi fiu prieten:
1. Hrăneşte-mă de trei ori pe zi şi respectă orele, pentru că eu sunt reglat ca un ceasornic şi-mi place să primesc ce vreau la orele la care vreau. Bunăoară, dimineaţa, la prânz şi seara. Şi...dimineaţa nu este ora 9, ci ora 8, pentru cei care nu înţeleg de ce iese soarele aşa devreme.
2. Păstrează un interval de 5 până la 6 ore între mese ca să-mi dai timp să mă reglez şi să diger ce mi-ai dat să mănânc, indiferent chiar de ce sau de cât mi-ai dat să mănânc.
3. Dă-mi cel puţin 2 litri de lichide să beau pe zi. Fii rezonabil şi înţelege că ciorba, cafeaua şi sosurile nu sunt lichide. Dacă nu-ţi place apa (pe care totuşi ţi-o recomand), încearcă măcar să nu mă otrăveşti cu chestii carbogazoase şi bea sucuri naturale.
4. Lasă-mă cu mâncatul seara. Am spus trei mese pe zi, fă un calcul rapid şi vei observa că ora maxima pt. cina este 19, deci scuteşte-mă cu alte ore obosite.
5. Uită de ronţăiala dintre mese. Citeşte nişte studii şi vei afla că orele cele mai periculoase pentru organism sunt 10 şi 15(adică fix între mese), deci nu te amăgi că dacă mănânci un covrig sau un croissant nu se pune. Ba se pune. Ţi-am cerut 5 ore între mese. Lasă-mă să diger mizeriile pe care mi le-ai servit la masa de prânz.
6. Nu poţi să respecţi orele sau regulile de mai sus? Atunci fă măcar bine şi dormi un pic, că am şi eu limitările mele, şi nu prea mă pricep să mă menţin în formă dacă nu am de unde să-mi trag energia.
7. A, să nu uit, cafeaua nu e bună pentru nimeni, alcoolul nici atât, dar dacă tot vrei să mă enervezi cu ele, bea-le în cantităţi cumpătate.
8. Hrăneşte celula, nu stomacul. Mănâncă pentru a-mi da elementele nutritive de care am nevoie ca tu să poţi fi în formă pe parcursul întregii zile. Dă mâncării un gust plăcut, nu zice nimeni să nu te delectezi cu chestii bune la gust, dar adu-ţi aminte că lucrurile hrănitoare nu sunt neapărat cele mai complicat gătite.
9. Nu mă deranjează dulciurile, poţi să balotezi câte vrei. Nu mă deranjează pâinea, e bună şi ea la ceva, nu mă deranjează sosurile sau prăjeala. Nu uita însă că dacă vrei să ţi le diger, o să-mi ia de două-trei ori mai mult timp decât pt. un fruct sau o salată. Şi cât timp eu sunt ocupat să diger cartofii prăjiţi sau şhaorma, tu nu vei fi alimentat cu energie, pt. că eu voi fi concentrat aproape în întregime să scap de balastul din stomac.
10. Noaptea să ştii că eu dorm. Dacă ai senzaţia că-mi face plăcere să ronţăi mâncarea pe care mi-ai basculat-o tu la cina festivă de la ora 22:00 în loc să dorm te înşeli. Prefer să fac ordine prin corp şi să te pun în formă pentru a doua zi ca să poţi să dai randament maxim. Aşa, mă enervez mai tare şi îţi împart caloriile alea de la Revelion care pe unde mi se năzare şi nu mai am nici un chef să fiu ordonat. Uite aşa! … scuteşte-mă cu alte ore obosite !

23 aprilie, 2013

Aminte-ti ca ai dreptul la fericire


"Gata! Ai suferit destul. Ajunge cât ai plâns și cât te-ai ascuns. A venit momentul să te ridici și să pornești pe un alt drum. Nu te mai încăpățâna să mergi pe un drum care nu te duce nicăieri. Du-te și privește-te în oglindă. Îți place ce vezi? Ochii plânși, chipul trist cu grimase de durere și sufletul răvășit? A venit timpul să îți ștergi lacrimile, să-ți pansezi rănile sufletești și sa uiți trecutul. Fiecare secundă în care îți plângi de milă înseamnă o șansă pierdută la fericire. Zâmbește! Vezi ce frumos ești? Amintește-ți cine vrei să fii. Amintește-ți că ai deptul la fericire!
Ai în fața ta mai multe drumuri pe care poți alege să pornești. Important este să faci primul pas. Îndrăznește! Ia cu tine lecțiile învățate din toate experiențele, ia-ți încrederea, forța, visele și iubirea. E tot ce îți trebuie pentru a porni pe noul drum al vieții tale. Nu privi înapoi la drumul pe care l-ai abandonat. Nu plânge după oamenii care au ales alte drumuri. Aceștia au fost doar niște umbre care te-au însoțit pe parcursul călătoriei tale.
Să nu te simți singur. Ești însoțit în permanență de cel mai bun prieten: Dumnezeu.
Nu știi ce te așteaptă pe noul drum pe care vei porni. Nu ai nicio garanție că vei găsi fericirea. Dar ești dator să o cauți. Nu în oameni trebuie să crezi, ci în tine.
Mergi înainte! Să nu cumva să privești în pământ. Admiră peisajele și privește oamenii. Fii frumos și cald. O mulțime de oameni așteaptă să facă parte din viața ta.
Dragostea și fericirea te așteaptă. Mergi înainte!"
..................................................................................................................................................


Pierzi, cazi, eşti abandonat, eşti rănit, eşti trădat, te adâncesti în tristețe și uiți că există și bucurii, și mângâieri și oameni buni...
Dar viaţa merge înainte.
Cu bune şi cu rele, cu urâte şi cu frumoase, cu meritate şi cu nemeritate, viaţa merge înainte...
Dumnezeu te iubește și te va ajuta să treci peste toate, iar atunci când timpul îți va cicatriza rănile sufletului și când inima ta va recăpăta iar forță, îți va trimite o altă iubire, alți prieteni, alte șanse, alte drumuri, alte bucurii, alte mângâieri, alte vise..

 Autor: Irina Binder
Sursa: http://www.irinab.com/p/ganduri.html

Povestea magarului batran

.. Fabuloasa păţanie a măgarului bătrân!  Într-o bună zi, măgarul unui ţăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce ţăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, ţăranul hotărî că măgarul şi-aşa era bătrân, iar că fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată şi-odată. Şi că nu mai merită osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânei. Aşa că ţăranul îşi chemă vecinii, că să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată şi începură să arunce de zor pământ înăuntrul fântânei.
Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea şi se puse şi mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după multe lopeţi de pământ, măgarul se potoli şi tăcu.
Ţăranul se duse si privi în adâncul fântânei şi rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, măgarul cel bătrân făcea ceva neaşteptat: se scutura de pământ şi păşea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânei, sari peste ghizduri şi ieşi fremătând.
 Viaţa va arunca poate şi peste tine cu pământ şi cu tot felul de greutăţi...Secretul pentru a ieşi din fântână este să te scuturi de acest pământ şi să-l foloseşti pentru a urca un pas mai sus.Fiecare din greutăţile noastre este o ocazie pentru un pas în sus.
Putem ieşi din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuţi.
Foloseşte pământul pe care ţi-l arunca peste tine ca să mergi înainte.Aminteşte-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
 1) Curăţă-ţi inima de ură, frică si egoism.
2) Scuteşte-ti mintea de preocupări inutile.
3) Simplifică-ţi viata şi fă-o mai frumoasă.
4) Dăruieşte mai mult şi aşteaptă mai puţin.
5) Iubeşte mai mult şi. scutură-te de pământ, pentru ca în viaţa asta, tu trebuie să fii soluţia, nu problema.