Ulita copilariei!!!!

    

            













‘Ulita copilariei", un drum  plin de amintiri cu case si oameni ce  au imbatranit iar  parte dintre ei sau dus undeva, unde numai Bunul Dumnezeu stie , o ulita  pe  care pasii mei au batut-o si strabatut-o de nenumarate ori. La inceput niste talpi firave, goale  de fetita timida, mai apoi de adolescenta iar  acum de adult, un adult in care mai zace  un suflet nostalgic de copil.

Acolo pe ulita copilariei mele, am crescut si mi-am format caracterul dupa  modelul si legile intelepte cu  mult bun simt ale taranului ardelean. Din pacate Bunicul meu, Neniu, cum ii ziceam noi  nu a avut sansa  sa ne mai vada crescand . |Dupa o viata trudita s-a stins cand eu eram inca la gradinita. A ramas  femeia lui  singura. O femeie incercata de viata cu sufletul trecut prin iad si foc.  Si-a ingropat doi prunci unul de abia nascut altul la varsta majoratului in timp ce isi satisfacea stagiul militar ce la vremea aceea se facea timp de 3 ani. Ce durere mai mare poate sa-ti pustiasca sufletul decat sa iti ingropi  pruncii?i  A rezistat incercarilor vietii si si-a iubit copilul ramas in viata pana la idolatrizare. Acest copil este tatal meu un orasan ‘devenit peste noapte”   dupa ce  satul romanesc a fost vandalizat de Era comunista .

Acolo pe ulita prafuita si  incinsa de soarele dogoritor alergam  desculta spre casa bunicilor dupa un codru de paine cand  lihnita de foame, dupa  joaca neobosita cu cateva cutii de conserve in care preparam cele mai gustoase si alese  bucate cu care imi hraneam niste papusi improvizate din carpe sau chinuitul unor  amarati de pui de mata parasiti prin vreun sant,. Si cine alta sa imi  potoleasca foamea, decat buna si blanda  bunica-Mama tana (mama batrana).         

 Acolo ,pe  cand arsita amiezii trimitea toate sufletele la adapost,  ne ascundeam la umbra vreunei salcii ce-si avea lacasul pe malul unui parau ce curgea ametit si el de zapuseala prin gradina casei noastre.

  Acolo, seara asteptam autobuzul  ce venea de la oras frematand de emotii cu gandul ca poate mama ne trimite o straita   cu bucate gatite de ea. Nu pot descrie in cuvinte nici bucuria, nici  tristetea ce ma cuprindea atunci cand soferul de pe CURSA  ne zicea: 'v-o trimes muma-ta o straita cu de-ale gurii", sau ' de la voi, azi nu o fost nimeni ".

Si ce credeti ca era in 'straita" aceea ???? Nu va imaginati ca cine stie ce, dar ................gustul bucatelor gatite de mama si asteptate cu atata nerabdare in fiecare seara, nu poate fi comparate  cu cele mai complicate  si fine delicatese.

Niste chiftele calde intr-o punga aburinda, 2-3 kg de rosii incalzite, ceva castraveti cu gustul si mirosul imprumutat de la ghiftele,  bomboane de lapte, o bucata de prajitura de casa si nelipsita pita calda cu cartofi pe care o decapitam pana acasa. Cei care au astfel de amintiri vor intelege ce poate fi in sufletul unui copil care astepta in  fiecare seara pachet la cursa de 8. 

  Acolo, când soarele de vară coboară spre asfinţit acoperit în răstimpuri de nori cu forme ciudate care lunecă alene spre ondularea puţin accentuată a dealurilor marginase, la ora cinei, asteptam intoarcerea  vacilor din ciurda cu imensele lor depozite de lapte cu placerea sadica de a le fugari pentru simplu fapt ca  se miscau prea incet iar mai apoi sa simti mirosul si gustul laptelui cald ce-ti unge gatul insetat. La rand  stateau vitelusul,  pisicile  si cateii ce isi asteptau nerabdatori in usa grajdiului  portia de lapte,  servita intr-o cutie veche si ruginita  de conserva .
           Acolo, unde iernile erau ierni cu multa zapada si ger naprasnic dar noi pruncii nazdravani, crescuti  in aerul rece si taios al iernilor grele  nu simteam frigul  ce ne invinetea mainile, nasucurile si ne taia  respiratia iar manecile hainutelor noastre capatau o alta utilitate, cea de batista.  Dar nu ii pasa nimanui  pentru ca  mai exista intotdeauna  o ultima tura de facut cu sania in intunericul 'ulitei  ie arse (strada care a ars)".
Acolo unde ne strangeam seara in jurul unui butuc ce ne tinea loc de banca  ficiori mandrii si fete codane  sau la caminul cultural unde ne  sfaraiau picioarele   la cate o jiana sau vreo invartita tragand cu ochiul la junele pe care am pus ochii de pe vremea cand  nu stiam nici sa ma leg la sireturi.

Acolo unde Duminica la primele ore ale diminetii, peisajul sonor al satului era dominat de strigarile cocosilor si de chiuiturile celor mai rezistenti cheflii, intarziati la strasnica nunta din noaptea precedenta.

Acolo unde soarele se inaltata binisor peste sat si aerul vibra numai de chemarea clopotului bisericii ce aduna, unul cate unul, grupuri de batrani, de tineri si de copii, imbracati ca in urma cu un veac, in portul stramosilor  nostrii.  Costumul acesta din Marginime este la fel ca viata omului, o lupta vesnica intre bine si rau, intre alb si negru, la fel ca si modelele ce urca si coboara, de pe costume si de pe casele din aceasta zona.
          Acolo unde m-am indragostit pentru prima data, si am fost aproape de lesin cand m-a stans in brate primul baiat,.....acolo ma intorc de fiecare data  cu multa emotie si nostalgie.

          Acolo in satucul  dintre dealuri unde ma intampina buna  Mam’ batrana  cu   un cubulet de zahar ce era cel mai delicios  desert de pe pamant pentru ca era oferit cu multa dragoste. Aceste nepretuite dulcegarii isi aveau locul intr-o lada de zestre, ce trona in camera buna de la ulita denumita :casa ie din nente .  Cuburile de zahar aveau cel mai imbietor  miros pentru ca-l  pastrau pe cel al lazii in care erau ascunse  de ochii si pofta unor prunci pofticiosi. De ce oare aveau un gust atat de bun??????

Acum stiu!!!!! Pentru ca era oferit cu atata simplitate si mult mai multa bunatate!!!!!

           Parca o vad si acum pe blanda  si buna femeie, cu cata pofta manca un colt de paine uda   peste care-si  presara niste zahaar , ca dulceata din lada de zestre sa ramana nepotilor dragi.    

           Acolo ma trezeam diminetile in miros de ceai de musetel si oua fierte anuntandu-mi desteptarea printr-o chemare urlata  -MAAAAATana, unde estiiiii? Raspunsul venea de undeva din fundul curtii  unde se auzea glasul bland al bunicii: "ui acu viu draga mamii". Si radiam de fericire!!!! Sa va mai spun ce gust aveau ouale fierte de la gainile pe care le fugaream prin curte cat era ziua de lunga........????? Si ceaiul de musetel pe care toata lumea il detesta????? Numai eu nu!!!!
          Acolo mancam cele mai bune "placinte sarace" framantate de doua maini blande, muncite si arse de soare, ce nu ne-au atins decat sa mangaie capetele nepotilor ei dragi.
           Acolo am jucat sotron pe asfaltul incins cu picioarele goale si murdare de tarana.
           Acolo am visat ce vreau sa fac cand o sa fiu mare.  Acum visele au devenit   realitate si sunt o femeie matura cu responsabilitatea cresterii propriului sau copil.

Din   respect pentru satul romanesc si  stramosii mei, imi fac o datorie de onoare sa-i insuflu copilului meu dragoste de  natura si  satul romanesc impreuna cu tot ce tine de traditiile si obiceiurile generatiilor anterioare din care ne tragem seva. Grea sarcina, acum cand totul este tehnologizat si in locul ‘Jocului”(sezatoarei) de la Caminul Cultural s-a inaltat o 'falnica' discoteca, cand lunca cu salcii si iarba proaspat cosita pe care ne jucam 'flori fete filme sau baieti", 'telefonul fara fir', lapte gros, de-a prinselea,  vati ascunselea, ratele si vanatorii, este o vaga amintire, iar pe locul ei un teren de fotbal cu beton incins si rau mirositor si-a facut aparitia.
           Cum sa o fac sa simta  toate aceste lucruri fara sa le traiasca??? Din pacate nu am talentul narativ necesar pentru ai descrie  toata copilaria mea la bunici si ea nu mai are posibilitatea sa traiasca o astfel de experienta in aceasta lume de acum de basm.   

Acum cand umblam cu servetelele umede in posete ca microbii sa nu ne atinga  odrasla , acum cand satul romanesc e in apus, incerc doar sa ii povestesc atat cat ma pricep eu mai bine  si sa ii arat ce era inainte de.......betonul de pe terenul de joaca!!!!!
            'Omul mare" care imi doream sa fiu, mosteneste  ceva din fiintele  acelea dragi ce  au contribuit l-a cresterea si educatia mea, oameni care  mi-au bucurat sufletul in vremea copilariei, acolo in satul dintre dealuri . Frumos ar fi sa pot spune ca mi-au transmis  bunatatea si rabdarea lori cea fara limite dar..............
Nostalgie, copilarie la  bunici, amintiri de nepretuit........si o ......ulita a copilariei!!!